Întru numele lui Dumnezeu - Îngăduitorul, Milostivul !
- Zodiile -
(22 versete)
01. Și pe-a cerului încărcat cu zodiile
02. și pe ziua făgăduită,
03. și pe martor şi pe mărturisit !
04. Ucide stăpânii șanțului
05. focului plin de combustibil,
06. când ei la acesta se așează !
07. Căci ei sunt, asupra a ceea ce le fac drept-credincioşilor, martori !
08. Și nu-i dușmăneau pe ei decât pentru că se încredeau în Dumnezeu, Puternicul, Lăudatul,
09. Cel a căruia este împărăţia cerurilor şi a pământului. Iar Dumnezeu asupra fiecărui lucru este Martor.
10. Cu adevărat, cei care au prigonit credincioşii şi credincioasele, iar apoi nu s-au căit, așadar pentru ei este pedeapsa Gheenei și pentru ei este osânda focului.
11. Cu adevărat, cei care cred şi împlinesc cele cuvenite, pentru ei sunt grădini izvorând dinăuntru-i râurile. Aceasta este biruința cea mare !
12. Într-adevăr, împresurarea Domnului tău este aspră !
13. Cu adevărat Acesta, El este Inițiatorul şi Din-nou-făcătorul,
14. Și El este Iertătorul, Iubitorul,
15. Stăpânul tronului Atotputerniciei,
16. Făcătorul a ceea ce voieşte !
17. Oare a ajuns la tine istoria oştenilor
18. faraonului şi Thamudului ?
19. Negreșit, aceia care tăgăduiesc sunt întru tăgaduire,
20. iar Dumnezeu, dinapoia lor, îi cuprinde !
21. Negreșit, aceasta este o Rostire glorioasă
22. dintr-o Tablă pazită !