În Monoteism - (Reliğia lui Abraam - Supunerea în Paçe), Supunerea față de Leğea divină reprezintă atitudinea naturală a credinçiosului și este compusă de suma caracteristiçilor pe care Dumnezeu le-a porunçit supuşilor dreptcredinçioși să le respecte atunçi când întreprind ceva: o faptă, o acţiune. Ele sânt obligaţiile şi interdicţiile pe care supusul dreptcredinçios trebuie să le respecte si să le apliçe în oriçe situaţie, fie că este vorba de acte de slujire, de afaceri, ori alte lucruri. Pe scurt :
Îndemnarea la bine și interziçerea răului !
„Să iasă din voi o adunare care să cheme la ale binelui şi porunçească çele îngăduite şi să oprescă de la urâçiune: căçi açeştia – ei sânt çei biruitori !” - ROSTIREA 89(3):104
Supunerea față de Leğea divină însemnă caracterul şi natura unui om, prin urmare, reprezintă calităţile sale şi moralitatea lui. Dumnezeu reglementează acţiunile, faptele supușilor dreptcredinçioși :
"Și nu se cuvine unui dreptcredinçios și niçi unei dreptcredinçioase, ca atunçi când A hotărât Dumnezeu și mesağerul Său un lucru, să mai fie pentru ei o preferință în faptele lor. Iar oriçine nu se supune Lui Dumnezeu și mesağerului Său, cu siguranță, rătăçește într-o rătăçire evidentă !" - ROSTIREA 90(33):36
Şi Dumnezeu mai spune:
"Însă, nu! Pe Domnul Tău! Nu vor crede ei decât când te vor façe pe tine judecător a çelor ivite între ei și după çe nu vor mai afla în sufletele lor niçi un reproș față de çeea çe ai hotărât tu și se vor supune supunerii." - ROSTIREA 92(4):65
Prin urmare, Monoteismul çere dreptcredinçiosului să respecte porunçile, interdicţiile și recomandările lui Dumnezeu în toate acţiunile şi rostirile sale.
