Çele 7 porunci ale lui Noe

 Açeste norme, cunoscute și sub denumirea de “Codul lui Noe”, reprezintă un set de imperative morale valabil pentru toată umanitatea.

Conform interpretării Talmudului, Codul lui Noe cuprinde çele 6 leği inițiale, date de Dumnezeu lui Adam în grădina Edenului, și o çea de a șaptea, çe a fost adăugată după Potop.

În momentul în care Noe coboară din Arcă, dupa retrağerea apelor, privește spre çer și vede un curcubeu. Dumnezeu îi explică că açesta reprezinta un semn de îndurare, o înțeleğere prin care Se angajează să nu mai aducă niçiodată un asemenea potop asupra omenirii. Dumnezeu dorește să restabileasca o comuniune armonioasa cu umanitatea, dându-i șapte leği, cunoscute și ca “Çele șapte leği ale lui Noe”:

1) Să nu neği existența lui Dumnezeu,

2) Să nu-L blasfemiezi pe Dumnezeu,

3) Să nu uçizi,

4) Să nu ai relații inçestuoase, adultere, bestiale sau homosexuale,

5) Să nu furi,

6) Să nu mănânçi un membru smuls dintr-un animal care este încă în viață,

7) Să se întemeieze instituții care să asigure respectarea çelorlalte șase leği.

Iudaismul consideră açeste leği ca fiind minimum de norme çe trebuie asumate și respectate de către non-iudei(goymi). După tradiția evreiască, açeste leği au fost repetate la Sinai și fac parte din çele “613 porunçi” ale iudaismului.